https://oananastase.com/wp-content/uploads/2022/10/Ruxandra_Ciacoi.jpg

Cum arată viața când te aliniezi interior

Înainte de a lucra cu Oana, nu mă simțeam bine singură. Mă afecta foarte tare orice reacție ostilă din jurul meu și consideram că toată lumea ar trebui să fie ca mine: empatică, sentimentală, sensibilă, ambițioasă.
Acum pot face față mai bine reacțiilor colegilor, clienților. Pot să spun mult mai ușor mulțumesc, chiar și persoanelor pe care nu le agreez. Am învățat să ies mai mult în față, să îmi asum rolul de reprezentare a firmei mai ales în momentele de cotitură. Am păstrat relațiile cu persoanele de încredere, am învățat să deleg mai mult.

De asemenea, intensitatea suferinței din dependența emoțională față de cei din jurul meu a scăzut.

Ruxandra Ciacoi, director general

Chiar înainte să o cunosc pe Oana am trecut printr-o transformare masivă, am slăbit 35 kg dar mă simțeam în continuare blocată în relațiile de serviciu, cu tensiuni cu clienții, cu antreprenorii generali, cu întârzieri sau refuzuri la plata facturilor. Deși proiectele noastre erau bine lucrate mi le respingeau fără motive logice, mă simțeam ignorată, parcă eram invizibilă la sedințele de management de proiect.
După ce am început colaborarea cu Oana parcă s-a dus ceața din jur. Am început să văd cu claritate ce făceam eu greșit, să ma pregătesc altfel pentru prezentările în public, să îmi stabilesc mai clar obiectivele, să fiu conștientă de punctele mele forte, să le scot în evidență, să îmi fac auzită vocea, să exersez limbajul nonverbal, paraverbal, să îmi ridic stima de sine și încrederea în sine, să mă distanțez de persoanele toxice din viața mea, să nu mă mai evaluez în funcție de criticile lor ci în funcție de adevărul meu interior. Oana m-a ajutat să fac o mapare a clienților, să îmi stabilesc prioritățile în funcție de importanța lor în economia firmei ci nu în funcție de relațiile personale, să mă autopromovez, să am curaj să îmi susțin punctul de vedere,să am curaj să spun NU atunci când e necesar, să pot cere măriri de buget când acestea sunt justificate, să mă adresez direct antreprenorilor generali și să nu mai stau în umbra șefului de proiect care ne ținea la distanță de teamă să nu-l eclipsăm.
Astfel, am obținut rezultate extraordinare și nesperate: prezentările mele au fost appreciate, cererile de mărire de buget au fost acceptate, am finalizat proiectul cu succes, am primit felicitări. La urmatoarele licitații am fost invitată să fim partenere directe și nu prin intermediari, plațile au fost făcute, am stabilit parteneriate strategice cu companiile cele mai mari din industrie care acum ne respectă și ne cheamă alături de ei în proiecte de anvergură.
Cristina Gabrea, architect, managing partner

Lucrul cu Oana m-a ajutat la întelegerea procesului prin care trec, m-a ghidat spre ieșirea din blocaje; mi-a eliminat sentimentul de singurătate; la nivel emoțional m-am simțit încurajată și sprijinită să trec prin etape grele.
Andreea Paulian, director general, retea retail

Am inceput sa lucrez cu Oana in urma cu cca 2 ani.
Inainte de a lucra cu ea, aveam anumite situatii la job in care nu stiam cum sa ma pozitionez in relatia cu superiorii. De exemplu, situatiile in care nu eram de acord cu unele decizii ale managementului, nu stiam daca si in ce forma sa le adresez.
Inca de la prima sedinta cu Oana, prin intrebarile pe care mi le-a adresat, m-a ghidat si ajutat sa imi formulez clar ideile, pozitia si m-a facut sa imi dau singura seama care sunt argumentele cele mai potrivite ce merita a fi adresate, sau in anumite cazuri, mi-am dat seama de ce unele decizii erau perfect justificate. M-a ajutat de asemenea, sa inteleg cum valorile mele personale sunt aliniate cu cele ale companiei unde lucram.
Inainte de a lucra cu ea, imi era greu sa ma pozitionez obiectiv cand venea vorba de situatii conflictuale in familia mea. Reactiile mele erau pur emotionale si ma simteam vinovata, indiferent de partea cui ma situam. Zile in sir ma gandeam si intorceam problema pe toate partile, fara sa intrezaresc o posibila rezolvare. Aveam 2 dileme: cum sa ma pozitionez fata de cele doua parti si cum as fi putut sa ii ajut, ca mediator.
Dupa ce am discutat cateva sedinte cu Oana pe acest subiect, parca mi s-a luat un val de pe ochi. Oana nu numai ca mi-a adresat intrebarile potrivite, dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost ca a inteles atat de bine situatia, de parca cunostea persoanele respective de o viata. Am obtinut in urma sedintelor cu ea o foarte mare claritate in ceea ce urma sa fac si sa spun si totodata am invatat cum sa ma pozitionez in acele situatii conflictuale. In plus, de atunci nu mai am nici sentimentele de vinovatie, am realizat ca sunt alegerile lor si ca oricat ne-am dori sa facem bine celor dragi noua, pana la urma este vorba de vietile lor si de alegerile lor personale. Noi doar putem sa le fim alaturi, indiferent de calea pe care decid sa o urmeze.
O recomand pe Oana ca fiind un om minunat, un coach cu harul de a se conecta direct la sufletul oamenilor si avand o pasiune autentica in a-i ajuta pe ceilalti.

Elena Popa, recruitment director Manpower

As a coach, Oana has had a profound effect in my life.  She is a skilled coach with an exceptional focus that she uses to great benefit.  She has an uncanny knack for asking that exact right question that leads to deeper exploration and more complete understanding.  She is supportive and persistent in her commitment to identifying and reaching the client’s goals.

With Oana’s support I’ve successfully modified my health habits and developed a much healthier relationship with food.  I value her work highly and recommend her unconditionally.

Martha Wooten

In just a short period of time, Oana’s coaching has had a powerful impact on me. Her intuition during our coaching sessions is always spot-on.  The questions she poses to me require me to dig deep to get to the core of an issue or challenge, or to what matters the most to me.   This leads to powerful insights that bring clarity to next steps towards my goals.  Because of the insights and clarity, I walk away feeling more at-peace with the situation.  Oana also brings her personality, fun, and humour to our sessions.  It’s not uncommon for us to belly-laugh together, which I so appreciate!

Melinda Haas, Leadership facilitator

Ecaterina Șilova, project manager & business consultant

]

Giulia Tufaru – Managing Director ImpACT Giving

Carmen Agapi

Alice Sofian

Am inceput sa lucrez cu Oana intr-o perioada de nesiguranta si incertitudine ne-legata de criza sanitara. O criza personala de identitate si de valori. Ne vedeam pe Zoom si conexiune a  fost instantanee. Modul de abordare si de conducere a dialogului catre un rezultat concret a fost de mare succes pentru mine. Am reusit intr-o perioada relativ scurta ( 3 luni …)  sa trec de la lipsa de certitudini la siguranta propriei valori – rezultatul meu interior! Rezultatul exterior este ca am obtinut „ dream job” , imi place ceea ce fac, aduc o contributie ( sper importanta) atat industriei in care activez cat si oamenilor din jurul meu . Mulțumesc Oana!

Georgeta Grecu, director hotel

David Raiffinger

Împreună, extragem înțelepciunea ta interioară

Dacă vocea interioară îți spune că e momentul, probabil are dreptate.

Împreună, extragem înțelepciunea ta interioară

Dacă vocea interioară îți spune că e momentul, probabil are dreptate.
lucrăm împreună pe Zoom timp de 12 sesiuni, la 1-2 săptămâni
ai suportul meu pe email și WhatsApp între sesiuni
https://oananastase.com/wp-content/uploads/2022/07/logo_medalion-e1658089477468.png

Mă găsești și pe rețelele sociale

https://oananastase.com/wp-content/uploads/2022/07/logo_medalion-e1658089477468.png

Mă găsești și pe rețelele sociale

Copyright by Oana Nastase Bleckenwegner. All rights reserved.

Copyright by Oana Nastase Bleckenwegner. All rights reserved.